stiri din agricultura

Pretul graului 2013

Estimările FAO privind recolta de grâu indică obţinerea în acest an, la nivel mondial, a uneia din cele mai mari recolte din istorie. Este o veste cum nu se poate mai bună, după seceta din anii trecuţi.

Astfel, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie, FAO (United Nation’s Food and Agriculture Organisation – FAO) estimează că recolta de grâu din 2013 va atinge nivelul de 690 de milioane tone, cu 28 de milioane de tone mai mare faţă de cea din anul precedent, a doua valoare sub record. Creşterea se datorează extinderii suprafeţelor de către marii producători europeni : Franţa, Germania, Polonia şi Ucraina, dar şi a obţinerii unor randamente de producţie mai mari în alte zone ale globului. Ca şi în anii trecuţi, Franţa, Germania şi Polonia – cele mai mari producătoare de grâu din Uniunea Europeană – anunţă recolte foarte bune, modul în care este organizată şi subvenţionată cultura grâului în aceste ţări conducând la obţinerea unor preţuri competitive pe plan intern şi internaţional.

Conform analizelor făcute de experţii FAO, grânarele din ţările din partea de sud şi de est a Europei, între care şi Rusia, Ucraina – doi dintre cei mai importanţi producători de grâu la nivel mondial, Ungaria, Slovacia, România, ca şi sudul Italiei, care s-au confruntat toamna trecută şi în primăvara acestui an cu precipitaţii scăzute, vor avea producţii cel puţin la nivelul celor de anul trecut.

În România, culturile de grâu, îndeosebi în marile exploataţii agricole, au un bun stadiu de dezvoltare, producţiile ce vor fi obţinute urmând să fie chiar mai mari decât cele estimate de FAO. Din păcate, preţul grâului românesc, ca dealtfel şi din multe alte ţări ale lumii, nu se stabileşte de către fermieri, ci de către samsarii de cereale, de cei care fac jocul marilor coorporaţii internaţionale.

Nici n-a început bine recoltatul orzului, de exemplu, că autotrenurile firmelor româneşti şi străine care se ocupă de comercializarea producţiei de cereale s-au şi instalat în apropierea exploataţiilor agricole.

Din nefericire pentru fermieri, care se văd nevoiţi să vândă măcar o parte a producţiei de cereale păioase direct din lan, pentru a face rost de banii necesari pentru acoperirea împrumuturilor luate de la bănci, preţul oferit de către samsari este unul care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie. Despre profit, în aceste condiţii, nici măcar nu poate fi vorba. După cum se ştie, în 2012 fermierii care au hotărât să nu-şi vândă producţia de grâu direct din lan, la un preţ oferit în batjocură de către samsari, au obţinut spre sfârşitul anului un preţ acceptabil, chiar şi de peste 10.000 lei vechi kilogramul. Profitând de faptul că producţia de grâu va fi una dintre cele mai mari din ultimii ani, samsarii au avansat fermierlor preţul de şase-şapte mii de lei vechi kilogramul şi chiar mai puţin, explicând oricui are răbdarea să-i asculte că şi aşa în depozite se mai află încă mari cantităţi de grâu din producţia anului trecut. Şi că cine nu se hotărăşte să vândă acum în mod sigur va avea de pierdut, producţia de grâu la nivel mondial întrecând solicitările.

La nivel internaţional, Banca Mondială (World Bank) estimează pentru întregul an 2013 un preţ de 260 USD pe tona de grâu.

sursa: Ziarul Mara